Maria și costumul de fițe de la Mamaia

Costumul de fițe de la Mamaia: 

– No, Mărie, tu vezi ce-i acilea pe plajă la Mamaia? Toate mândrele-s în costume din alea de le zice „bikiți”, de abia se văd pe ele!

– Văd, Ioane, cum să nu văd... Da' mie nu-mi trebuie așa ceva, că eu mi-am luat de la Cluj un costum întreg, dintr-o bucată, să fiu elegantă.

– No, lasă eleganța, Mărie, da' când intri în apă, costumul ăla al tău de lână se moaie și trage zece kile, de zici că ești sac de cartofi!

– Apăi, Ioane, m-am gândit eu bine și la asta, nu fii tu mai deștept ca mine...

– Și ce-ai făcut, muiere, cum ai rezolvat problema cu greutatea?

– No, am tăiat două găuri mari în spate, să iasă apa afară... Da' acum se uită salvamarii la mine de parcă aș avea aripi de rechin!😀😀😀

Este un banc tratati-l ca atare!

Bonus

Tehnica de camuflaj de la Vaslui:

– Băi soldat Bulă, azi facem instrucție de camuflaj în pădure. Dacă vine inamicul, trebuie să te prefaci că ești un copac, ai înțeles, mări?

– Am înțeles, să trăiți, dom' sergent! Mă fac una cu natura de nu mă găsește nici mama acasă!

*(După două ore, Bulă vine la raport plin de vânătăi și cu hainele rupte)*

– Băi Bulă, ce-ai pățit, fă, te-o prins inamicul și te-o bătut în pădure?

– Ei, na, dom' sergent! Cât timp o venit un câine și s-o ușurat pe bocancul meu, am tăcut ca un stejar adevărat...

– Păi și de ce ești tăvălit în halul ăsta, măi omule, ce s-o întâmplat după?

– Apăi, când au venit două veverițe, s-au urcat pe cracul pantalonilor și au zis: „Hai să mâncăm alunele astea două și pe urmă spargem și ghinda”, n-am mai rezistat, dom' sergent!😯

Peștișorul de aur din Ardeal:

– No, Ioane, văd că stai pe malul Mureșului de azi-dimineață și n-ai prins decât un peștișor mic și amărât, de-un deget...

– Taci, Gheorghe, nu-l judeca după mărime, că ăsta-i peștișorul de aur! Mi-o zis că-mi îndeplinește o dorință dacă-i dau drumul înapoi.

– No, și ce i-ai cerut, măi omule? Să te facă bogat, să-ți dea o mașină bengoasă sau o casă cu trei etaje la Cluj?

– Apăi, l-am rugat să facă în așa fel încât nevastă-mea să nu mai strige la mine când vin acasă târziu și mirosind a bere.

– Și ce s-o întâmplat, no, s-o făcut minunea, s-o tămăduit muierea?

– No, de unde... Când am intrat pe poartă, m-o primit direct cu făcălețul, da' din gură n-o mai zis nimic, doar dădea din mâini ca peștele pe uscat!😮

Testamentul din Moldova:

– Băi Costică, am auzit că socrul tău, moș Costache, s-o dus la cele veșnice și v-o lăsat moștenire toată averea lui...

– Ei, na, Ioane! Ne-o lăsat pe naiba, că bătrânul o fost zgârcit până în ultima clipă a vieții lui, pi cuvânt!

– Păi cum așa, măi omule, n-ați găsit voi la notar testamentul scris cu mâna lui, unde spunea cui lasă casa și pământul?

– Ba l-am găsit, Ghiorghiță, da' când l-o deschis notarul și o citit cu glas tare, am rămas toți mască în birou.

– Și ce scria acolo, măi Costică, v-o lăsat datoriile lui de la magazinul din colț?

– Nu, mări... Scria așa: „Către toți copiii și ginerii mei: Fiindcă ați fost leneși, vă las instrucțiunile de utilizare de la sapă, că pământul l-am vândut deja ca să-mi plătesc mie înmormântarea de lux!”😝

Dieta-minune de la țară:

– Fă Elena, văzui la televizor că acuma e la modă o dietă în care mănânci numai salată verde și bei apă cu lămâie.

– Păi și ce legătură are asta cu noi, mamă soacră, că noi avem porcul în bătătură și beciul plin cu slănină?

– Mă gândeam să țin și eu dieta asta, fă, poate mai slăbesc un pic la burtă și la picioare.

– Ei, mamă soacră, la dumneavoastră nu merge cu dietă de asta ușoară, de la oraș, trebuie ceva mai drastic.

– Da' ce ar merge, fă, spune-mi și mie, că tare aș vrea să fiu mai subțirică!

– Păi ar merge o dietă cu tăcere... Cât timp aveți gura închisă, nu intră calorii și avem și noi liniște în casă!😜

Prazul de Aur și dragostea de mamă:

– Păi bine, noră, fusei la bucătărie și văzui că făcuși sarmalele fără un fir de praz! Păi așa se gătește la noi în Oltenia?

– Măi mamă soacră, băiatul dumneavoastră a zis că vrea sarmale tradiționale, nu salată de grădină cu frunze!

– Muică, da' prazul e sufletul mâncării, dă gustul ăla bun de te lingeși pe degete, nu știi tu!

– Lasă, mamă soacră, că i-am pus destul suflet eu, că doar nu era să-l las nemâncat pe Nelu.

– Păi și mie ce-mi rămase de la masa asta, că văd că oala e aproape goală și mie mi-e o foame de lup?

– Pentru dumneavoastră am păstrat exact ce vă place... o ceapă spartă pe masă, să aveți motiv să plângeți cu rost!😛😛

Sunt glume si bancuri, trebuie tratate ca atare!