joi, 28 mai 2020

Doi buni prieteni, pleacă să schieze pe un munte. "La un moment dat, îi surprinde o furtună de zăpadă"




Doi buni prieteni și colegi de serviciu din Elveția, pasionați de sport, pleacă sa schieze pe un munte cu un mare grad de dificultate. La un moment dat, îi surprinde o mare furtună de zăpadă, urmată de o avalanșă. Cu chiu, cu vai, se târasc prin zăpadă și, când pierduseră orice speranță, ajung în fața unui castel cocoțat în vârful muntelui. Fericiți, bat la poartă, strigă și, într-un sfârșit, apare stapâna castelului în persoană, o blondă superbă.
- Ce vreți?, îi întreabă aceasta.
- Gazduire peste noapte, răspund ei!
- Stiți, nu se poate! Soțul meu, Baronul, a murit abia de trei ani, și nu se poate ca eu, femeie singură, să primesc în toiul noptii, doi bărbați singuri!

 

- Dar, doamnă, nu va gândiți că ne condamnați la moarte? Suntem la 50 km distanță de cea mai apropiată asezare, afară se înnoptează și mai este și furtună! Vă rugăm!
- Bine, se molcomește blonda, ar exista o soluție! Dormiți în grajd!
- Vai, vă multumim, ne-ați salvat viața! Vă promitem, că mâine, la prima oră, sa plecăm, fără să vă deranjăm!
Zis și făcut. Cei doi se culcară în grajd. În timpul noptii, unul dintre ei se ridică și zice că trebuie să meargă să se ușureze. A doua zi, cei doi prieteni pleacă de dimineață, fără să mai deranjeze stapâna casei. La nouă luni după incident, la biroul celor doi sosește un curier, care înmânează o scrisoare unuia dintre ei. Acesta citește scrisoarea și intră val-vârtej în biroul celuilalt.
- Acum nouă luni, când am înnoptat la castelul blondei și tu ai ieșit noaptea să te ușurezi, nu cumva ai intrat în casă, la gazdă?!
- Bă da!
- Și nu cumva ați facut…!
- Ba da! Na, ce vrei, ea, tânara văduvă, ai văzut și tu cum arăta! Oameni suntem!
- Aha!... Și nu cumva, te-ai recomandat cu numele meu?!
- Ba da... Na, ce să fac? Știi că eu sunt însurat... Tu ești burlac, era mai simplu așa... Dar de ce?! Ce s-a întâmplat?
- Nimic, nimic!
- Spune, omule, nu mă mai fierbe! Am dat de necaz, nu?!
- Nu, boule! Să-mi fie de bine! Cucoana a murit luna trecută și, pentru că alături de mine a trăit cea mai pasională noapte a vieții ei, m-a trecut în testament, ca unic mostenitor al averii ei de 50 milioane de euro, a castelului și a celorlalte bunuri ale ei!😀😂😁
Este un banc tratati-l ca atare!

Citește și:

marți, 26 mai 2020

Bulă locuia în America: "Într-o dimineață o aude pe mama lui vorbind la telefon cu amantul"



Bulă locuia în America. Într-o dimineață o aude pe mama lui vorbind la telefon cu amantul ei. Îi zicea să vină mâine și când vine soțul ei să se ascundă în dulap. A doua zi Bulă intră în dulap înainte să vină amantul mamei sale. Între timp, mamă-sa își făcea treaba, apare soțul, amantul se baga în dulap la care Bulă:
- Ce întuneric este aici.
- Da, ai dreptate.
- Am o minge de baseball de vânzare.
- Cu cat?
- 80$.
- Esti nebun, 80$!!!
- Te zic la tata.
- Bine ma ia 80$.

   

Peste câteva zile aceași poveste, doar că acum avea o manușă de baseball cu 920$. Peste câteva zile tatăl lui Bulă îi zice:
- Hai măi, Bulă, la un baseball.
- Păi tati, eu mi-am vândut manușa și mingea.
- Cu cat?
- 1000$.
- Mă, nu mă fă că te duc la preot să te spovedești.
- Du-mă, tati.
 Zis și facut.
La biserică intră în boxa de spovedanie și zice:
- Ce întuneric este aici!
La care preotul:

sâmbătă, 23 mai 2020

Ițic și Strul se întâlnesc la azilul de bătrâni: "Mă, Ițic, ce cauți tu aici?"




Ițic și Strul se întâlnesc la azilul de bătrâni.
- Mă, Ițic, ce cauți tu aici? Eu auzisem că i-ai lăsat așa de mulți bani lu' fii-tu că te-a bagat la azilul ala de lux, ce cauți aici, la azilul asta de stat?
- Mă, Strul, am cerut sa fiu mutat aici.
- Dar de ce? Nu era mai bine acolo?
- Nu, mă, nu mă simțeam bine de loc.
- Dar ce s-a întâmplat? Doctorii nu te tratau bine?
- Ah, nu mă puteam plânge.
- Atunci, asistentele nu erau suficient de atente?
- Nu mă puteam plânge.

 

- Femeile de serviciu, portarii, se purtau urât cu bătrânii?
- Nu, nu mă puteam plânge.
- Camera ta nu era suficient de mare, de curată, nu te lăsau pe afară?
- Nu mă puteam plânge.
- Păi, dacă-ți era atât de bine acolo, de ce ai venit aici?
- Aici mă pot plânge.😀😂😁
Este un banc tratati-l ca atare!

Citește și:

miercuri, 20 mai 2020

La ora de psihologie, profesorul prezintă cele trei stări ale psihicului: starea de calm, de iritare si de enervare




La ora de psihologie, profesorul prezintă elevilor cele trei stări ale psihicului uman: starea de calm, de iritare si de enervare.
Scoate un celular, formeaza un numar de telefon și spune:
- Alo, bună seara, ași dori cu Maria.
- Ați greșit numarul! Spune persoana de la capătul celălalt cu calm.
Profesorul închide și se adreseaza copiilor:
- Aceasta a fost starea de calm.
Formeaza același număr și spune:
- Alo, bună seara, Maria este acasă?
- Domnule, v-am mai spus, aici nu locuieste nici o Maria!
Profesorul către copii:
- Aceasta a fost starea de iritare.
Mai formeaza odata și spune:
- Alo, bună seara, Maria este acasa?

 

Persoana, de-a dreptul enervată, îi spune:
- Domnule, fir-ai tu să fii...nu întelegi că nu e nici o Maria aici??
- Acestea au fost cele trei stări.
Se ridica Bulă, vine din spate și zice:
-Mai exista o stare, cea de disperare.
Ia telefonul, formeaza același număr și spune:
- Alo, sunt Maria, m-a căutat cineva? 😀😂😁
Este un banc tratati-l ca atare!

Citește și:

duminică, 17 mai 2020

În cabinetul unui medic intră o doamnă distinsă: "Domnule doctor, soțul meu și soția dumneavoastră au o relație"




Într-o zi, în cabinetul unui medic intră o doamnă distinsă. Aceasta îi spune doctorului:
- Domnule doctor, să stiți că soțul meu și soția dumneavoastră au o relație. Eu v-aș propune să ne răzbunăm.
Doctorul, întâi șocat, acceptă propunerea.
- Si cum propuneți să ne răzbunăm?
- Eu ziceam să facem și noi dragoste, zice doamna.
Cei doi se înteleg în privința modului de răzbunare și, în consecință, se razbună.


 

A doua zi, la fel, atreia zi, la fel, dar, în a patra zi, doctorul, extenuat, rostește:
- Doamna, nu mai am pic de ură în mine! Plus de asta, soția mea a murit anul trecut...😀😂😁
Este un banc tratati-l ca atare!

Citește și:

marți, 12 mai 2020

Un bărbat însurat își vizita amanta: "James, iubitule, îți stă foarte bine cu barbă, dar tare ași vrea să te razi"



Un bărbat însurat își vizita amanta într-o zi.
- James, iubitule, îți stă foarte bine cu barbă, dar tare ași vrea să te razi ca să-ti pot admira frumosul chip în voie...
- Nu pot, draga mea, nevastă-mea adoră barba asta.
- Te rog, te rog, îl implora ea...
- Ti-am zis că nu pot, soția mea este nebună după barba mea...
Ea îl mai ruga o dată, plânse puțin și el în final cedă.

 



În aceeași seara, James se strecura în patul soției, în timp ce ea dormea și își lipi fața de fața ei:
- Oh, Michael...nu trebuia sa vii în seara asta!
Soțul meu trebuie să vină din clipă în clipă...😀😂😁
Este un banc tratati-l ca atare!

Citește și:

duminică, 10 mai 2020

Bulă își scoate nevasta la restaurant. "Bună seara, domnule Bulă, la aperetiv ca de obicei?"



După multă vreme, Bulă își scoate nevasta la restaurant. Când îsi lasă pardesiele, garderobă zambește:
- Bună seara, domnule Bulă!
Nevasta îl interoghează imediat:
- De unde te știe asta? Tu ai mai fost aici fară mine!
- Nu, dragă, a fost femeie de serviciu, la noi la firmă!
Se așează. Vine chelnerul:
- Bună seara, domnule Bulă, la aperetiv ca de obicei?
Soția se face vânătă:
- Aha. Te cunoaște și știe ce-ți place!
- Da, sigur, a lucrat și la noi la bufet, dar s-au făcut structurări!

 

Scena se repetă cu tot personalul din restaurant, inclusiv portarul, care le cheamă un taxi. În mașină, Bubulina explodează:
- Tu mă crezi proastă, adică eu nu-mi dau seama ca...vorbind într-un torent tot drumul, până ce șoferul se întoarce râzând:
- Don' Bulă, pe cinstea mea, din câte femei am dus cu dv, asta-i cea mai a dracului!😀😂😁
Este un banc tratati-l ca atare!

Citește și:

joi, 7 mai 2020

Pacienta unui stomatolog era o bătrânică, el o întrebă : "Stiți cum se fac manușile acestea?"



Un stomatolog a observat că următoarea sa pacientă, o bătrânică, părea cam speriată așa că s-a hotărât să-i spună o glumă în timp ce-și punea manușile:
- Stiți cum se fac manușile acestea?
- Nu, replică ea.
- Ei bine, în Canada, într-o fabrică, au un rezervor plin cu latex iar muncitorii vin și își scufundă mâinile în el.
Desigur, există câte un muncitor pentru fiecare marime.
Apoi așteaptă să se usuce și îsi scot manușile astfel formate punându-le în cutia corespunzătoare mărimii.
Bătrânica nu schița nici un zâmbet așa că medicul stomatolog își spune:
"Asta este, eu am încercat..."

 

Cam după zece minute, în timpul unei proceduri delicate bătrâna izbucni brusc în râs.
- Ce este așa de amuzant? Întreabă doctorul.
- Îmi imaginam cum fac prezervativele, răspunde bătrâna doamnă.😀😂😁
Este un banc tratati-l ca atare!

Citește și:

vineri, 1 mai 2020

Într-un trib de indieni, fiul cel mare și îl întreabă pe taică-su: "Tată, pe mine de ce mă cheamă Pană de Vultur?"



Într-un trib de indieni vine fiul cel mare și îl întreabă pe taică-su foarte curios:
- Tată, pe mine de ce mă cheamă Pană de Vultur? De la ce provine numele?
- Păi, în timp ce tu veneai pe lume, un vultur zbura deasupra tribului nostru și a cazut o pană.
Vine si fiul mijlociu și întreabă:
- Tată, dar pe mine de ce mă cheamă Lup de Preerie?
- În timp ce tu veneai pe lume, un Lup de Preerie dădea tarcoale tribului nostru.

 

În timp ce indianul era cu cei doi fii ai săi, apare și fiul cel mic.
Tată, dar...
Indianul i-o taie imediat cu mare dispret:
- Tu să taci, mă, Cauciuc Găurit!😀😂😁
Este un banc tratati-l ca atare!

Citește și: